Tehnologia impact

Impactor 2000 este un utilaj special și unic, un cilindru cubic, care a fost dezvoltat în ultimul deceniu, și pus în practică în ultimii ani. Rezultatele practice de testare au adus rezultate surprinzătoare depășind chiar și estimările preliminare. Utilajul Impactor 2000 nu poate fi comparat cu alte utilaje de compactare sau spargere, în prezent acest utilaj nu are concurență.

Domenii unde se poate folosi Impactor 2000:

  • Crăparea structurilor de beton crack  seat
  • Desfacerea prin separarea îmbrăcăminților de beton armat
  • Spargerea, defalcarea structurilor de beton sau de asfalt
  • Spargerea stratului de piatră prin compactare
  • Compactarea solului în adâncime cu performanță înaltă
  • Tratarea solului umed și erodat

Prin tehnologia de impact se pot realiza lucrările de compactare pentru zona rămasă între compactarea de suprafață și cea de adâncime, adică straturile aflate la 50…200 cm adâncime. Aceste utilaje aparțin grupei compactoarelor tractate, în care transferul energiei se realizează prin lovirea muchiei unui corp, ce poate avea trei, patru sau cinci laturi. Modul de lucru cu utilajele tip impactare este oarecum similar celui cu compactoarele de suprafață. Energia este transmisă în mișcare, prin trecerea multiplă pe suprafața supusă compactării, însă este dată atât de apăsare, cât și de șocuri. În urma loviturilor cu amplitudine mare cu o frecvență relativ mică și în urma șocurilor transmise de impactor pentru îndesarea straturilor adânci, se produce o decompactare a straturilor superioare pe cca. 20 cm, motiv pentru care este nevoie de o reprofilare și o compactare de suprafață. Există utilaje moderne care, din construcție, dețin un adaptor în spatele lor pentru diminuarea denivelărilor și care realizează și compactarea de suprafață.